Portalul ofera informatii complete despre societatile autorizate pentru: proiectarea si executia instalatiilor de utilizare gaze naturale, inlocuirea coloanelor de gaze, vanzarea si/sau montajul senzorilor de detectare a scaparilor de gaze, obtinerea avizelor si aprobarilor necesare pentru executia/modificarea instalatiilor de gaze, interventii pentru defectiunile instalatiilor de gaze, modificarea instalatiilor sau a traseului de gaze, verificari si revizii tehnice periodice ale instalatiilor de utilizare gaze naturale, montaje radiatoare, echipamente termice: centrale termice, boilere conventionale sau instant, cazane murale, pardoseala pe combustibil solid sau gazos, instalatii termice complete, inlocuiri conducte, documentatii bransare/debransare, service autorizat, interventii - urgente service non stop, autorizare proiectare executare lucrari foc de gaze suplimentar.

Romradiatoare a finalizat implementarea proiectului de investitii «Green Business development for Increased competitiveness»

Romradiatoare a finalizat implementarea proiectului de investitii «Green Business development for Increased competitiveness»
Romradiatoare S.A. a finalizat, la sfarsitul lunii aprilie, implementarea proiectului de investitii “Green Business for Increased Competitiveness”. S-au realizat investitii in valoare de 1.1 mil. €, din care 540.000 € reprezinta asistenta financiara nerambursabila si sunt suportati de Guvernul Norvegiei prin programul “Norway Grants” 2009-2014, in cadrul domeniului de finantare Inovare Verde in Industria din Romania.
Proiectul, redactat cu sprijinul Centrului de Consultanta al Camerei de Comert si Industrie din Brasov si demarat in luna aprilie 2015, a urmarit:
- Adoptarea unor tehnologii prietenoase cu mediul, pentru a imbunatati performanta de mediu a proceselor de productie din companie (de la 6 la 15 procese „verzi”);
- Cresterea capabilitatii si capacitatii pentru game de produse mai prietenoase cu mediul (de la 1 la 4 game de produse „verzi”);
- Crearea de locuri de munca cu impact redus asupra mediului, ca procent din numarul total de angajati (de la 31% la 63%).
Succesul proiectului se va cuantifica la un an de la finalizarea investitiilor, prin intermediul urmatorilor indicatori:
-    Imbunatatirea semnificativa a performantei de mediu a proceselor de productie ale ROMRADIATOARE SA, prin implementarea de tehnologii si materiale inovative si prietenoase cu mediul:
•    Reducerea consumului de energie cu 120 kWh/t de materii prime consumate in productie (de la 1505 la 1385 kWh);
•    Reducerea emisiilor de CO2 cu 133 kg/t de materii prime consumate in productie (de la 1,673 la 1540 kg/t);
•    Reducerea emisiilor de zinc in apa epurata cu 13% (de la 0,98 la 0,85 mg/l).
-    Cresterea semnificativa a capabilitatii si capacitatii de productie pentru game de produse mai “verzi”:
•    Reducerea rebutului de material datorat problemelor de calitate, ca procent din cantitatea totala de cupru, alama, aluminiu si otel folosita in procesele de productie (de la 1,28% la 1%);
•    Reducerea deseului tehnologic, ca procent din cantitatea totala de cupru, alama, aluminiu si otel folosita in procesele de productie (de la 21,59% la 15%);
•    Dublarea capacitatii de productie pentru grupe de produse mai „verzi” - radiatoare din aluminiu brazat.
Investitiile realizate au constat in achizitia si punerea in functiune a:
•    31 de utilaje si echipamente moderne, care au crescut calitatea produselor si performantele de mediu in procesele de productie: robot ultramodern de debitat table cu laser, alte echipamente de debitare table si tevi/profile, robot ultramodern de indoit tevi, echipamente specializate, de mare viteza, pentru executie componente radiatoare, aparate moderne de sudura aluminiu si otel, press-brake cu control CNC pentru indoit table, aparat de brazare cu generator de flacara pe baza de oxihidroliza a apei, masina de frezat si strung de precizie pentru executie stante si matrite, sisteme de evacuare si filtrare a aerului la posturile de sudare, motostivuitor cu alimentare GPL, transpaleti electrici, sistem de pre-incalzire a apei cu panouri solare, pistoale moderne de vopsire, sistem de izolare fonica prese punch, compresor industrial, sistem de monitorizare parametrii cuptor brazare. 
•    Doua softuri de dimensionare si proiectare a schimbatoarelor de caldura, care permit optimizarea designului din punct de vedere al raportului cost/performanta si reducerea timpului si costului de validare a noilor produse. 
•    Pachet software CAM pentru generarea programelor pentru masinile de prelucrat prin aschiere
O parte foarte importanta a proiectului a fost adoptarea si certificarea standardului de management al sanatatii si securitatii ocupationale OHSAS 18001. Pentru angajatii nostri, implementarea acestui standard a avut beneficii importante, directe si imediate: reducerea la minim a riscului la care sunt supusi in timpul activitatii. 
„Am ajuns la finalul proiectului si rezultatele muncii noastre sunt evidente: am devenit mai eficienti, am crescut calitatea produselor, am redus impactul asupra mediului inconjurator si am imbunatatit conditiile de munca pentru angajatii nostri. Anul acesta serbam 90 de ani de activitate si am dovedit ca am reusit sa ne reinventam intr-o companie moderna, fara a ne pierde identitatea” a declarat directorul general adjunct al ROMRADIATOARE, d-na. Daniela Richea.
ROMRADIATOARE S.A. proiecteaza si produce schimbatoare de caldura si sisteme de schimb termic pentru motoare si alte aplicatii industriale si rezidentiale precum si o gama larga de piese metalice si module asamblate, peste 80% din produse fiind destinate exportului. Produsele fabricate de ROMRADIATOARE deservesc clienti din industrii precum domeniul sistemelor de incalzire rezidentiala si comerciala, generarea, recuperarea si cogenerarea de energie, furnizori din automotive, producatori de utilaje agricole, forestiere, extractive si de constructii, producatori si reparatori din domeniul feroviar, producatori de echipamente hidraulice, etc.
Bazandu-se pe nivelul inalt de competente tehnice si de inginerie ale angajatilor sai, precum si pe procese tehnologice flexibile, incepand cu anul 2009 ROMRADIATOARE si-a transformat modelul de afaceri, renuntand treptat la postura de producator de produse standard (in principal radiatoare cupru-alama pentru vehicule) si devenind un partener specializat proiectare si productie in domeniul schimbatoarelor de caldura, pieselor metalice si modulelor asamblate, pentru clienti cu inalte competente tehnice (integratori/ producatori de echipamente, furnizori de sisteme si solutii tehnice complete etc.). Ca rezultat al acestei strategii, peste 90% din numarul de produse livrate sunt personalizate in functie de cerintele sau documentatia clientului, societatea reusind in ultimii 4 ani un ritm de dezvoltare si asimilare de 1 produs nou in fiecare zi lucratoare.
In 2015, societatea a realizat o cifra de afaceri de 8,2 mil. euro, in crestere cu 33% fata de exercitiul financiar precedent, si de aproape patru ori mai mare ca in 2009. 
sursa: instalnews.ro

© 2015 Copyright by centrale-gaze.com